Noul Decameron - Elta Universitate

Poveste de trezit copiii
Salutam Planeta Painii.
Ceea ce urmeaza nu este un cantecel usor de leagan sau o poveste de adormit copiii ca sa viseze frumos, ci dimpotriva, o spunem ca sa creasca mari la minte, si mai ales fetitele sa stie unde poate duce un anumit fel de naivitate, a unui ne-prevazator "carpe diem". Este o poveste de trezit copiii inainte sa ajunga la un cosmar, din care de cele mai multe ori se trezesc speriati, derutati.
Si pentru a o derula chemam din amintire trei personaje feminine intalnite in etape si decoruri diferite, sa binevoiasca a se aseza in cercul acestui nou Decameron, si sa vorbeasca. Noi ne indeplinim doar datoria de scrib si discret moderator.
Prima careia ii dam cuvantul este Ana-Maria, o colega liceana nici prea-prea nici foarte-foarte la invatatura ci mai mult constiincioasa, oarecum atragatoare dar despre care nu stiam sa fi avut "intalniri" cu vreun baiat, mergand cu placere la petreceri si aniversari caci ii placea sa danseze, sa glumeasca si sa rada impreuna cu ceilalti, dar preferand sa se plimbe singura prin oras, doar visand la vreun Fat-Frumos pe care il stia numai din vedere... cu parinti de conditie nu extraordinara, dar care tot constiinciosi ii asigurau posibilitati decente.
Si aceasta Ana-Maria ne spune odata, la o discutie "intre fete", o patanie a ei: era o zi in care se desfasurau "Sarbatorile Galatiului", cu mare spectacol mare pe Faleza, dupa care urma discoteca in aer liber. S-a decis sa mearga si ea si a plecat singura de acasa, presupunand ca acolo se va intalni fara discutie cu cineva cunoscut. Ajungand aici - harmalaie, spectacol, muzica, faleza era plina de lume, intr-o continua miscare browniana. A intalnit intr-adevar niste colege la aceasta petrecere care s-a intins pana tarziu in noapte, dar iata ca a venit si finalul, trebuind fiecare sa plece spre casa. Acum isi da seama Ana ca a uitat de timp, si ca va trebui sa merga pe jos pentru ca autobuzele nu mai circulau – transportul era cel dinainte de '89 – iar pentru taxi nu avea bani suficienti. Porneste in grup cu cateva fete care insa locuiau mai aproape, si treptat ramane sa-si continue drumul singura. Pe strada mai erau oameni care tot asa se intorceau de la Serbari, si tot mergand iata ca se apropie de ea un baiat pe care nu-l cunoaste, dar care intra in vorba si se ofera s-o insoteasca daca tot merg in acelasi sens. Il vede degajat, simpatic, pare bine-crescut, si accepta. Si din vorba in vorba, ajung la o intersectie de unde drumurile lor se desparteau. Aici el ii propune sa nu se desparta totusi, si ii promite ca o conduce apoi pana acasa, dar acum sa se mai plimbe putin, sa mai discute, sa se cunoasca… Ea, fara a gandi prea mult, iar accepta, simtindu-se bine asa, curtata si protejata. Si iar din vorba in vorba, nici nu-si da seama cum ajung printre niste blocuri, mai spre marginea orasului, el spunandu-i la un moment dat "Aici locuiesc, hai, nu vrei sa vii pana sus?", la care ea incepe sa simta ca ceva nu se potriveste si refuza, cerandu-i sa se tina de promisiune si s-o conduca pana acasa, de care tot nu se apropiase indeajuns.
Acest X insa incearca in continuare s-o faca sa urce, si cand vede ca ea totusi nu vrea, el refuza sa o conduca, chiar incepand sa devina agresiv, grosolan. Trezita la realitate, Ana fuge ca din pusca de acolo si gaseste un telefon de la care suna si-i spune tatalui ei sa vina sa o ia, pentru ca este in cartierul Y. Si asteptarea singura pe o strada pustie, la o ora inaintata din noapte, tot privind speriata in spate - este un lucru pe care nu-l va uita prea usor, la fel ca si palma grea pe obraz pe care a primit-o de la tatal sau dupa ce au ajuns acasa cu un taxi...
Nicoleta, Caim, 11 ianuarie 2004, 8:43.

NOUL DECAMERON
Auzeam intr-o stire la BBC: populatia masculina din estul Europei este in scadere.
Dar chiar si cei de la BBC nu pot depasi o structura materialista, un sistem materialist, o filozofie materialista, o religie materialista.
Citesc randurile tale, imi aduc aminte de articole dinainte de '89, cand UTC-ul sau Uniunea Tinerilor Comunisti dadea in vileag cultura si educatia burghezo-mosiereasca...
Citeam un Jurnal al lui Jules Renard (fiul pictorului): fiind celebru, vin in audienta diverse doamne si domnite; in paginile sale de scrieri, la un moment dat, o asemenea audienta cu o doamna tanara, ea ii vorbea despre viata, despre... el se facea ca o asculta, dar in jurnal scria: ce amor as fi facut cu ea.
Imi aduc aminte de o seara, intr-un oras, dupa terminarea cursurilor: mergeam impreuna cu cursantii sa bem o bere, probabil ca la un moment dat eram singur, neinsotit, se apropie o doamna imbracata in culori inchise, si incepe sa se confeseze despre viata ei, viziunile ei, trairile deosebite; o las sa-si faca numarul, si cand am simtit ca-si epuizase repertoriul o intreb: de cand n-ai mai facut amor? Iar am ramas singur.
Si asa duduca Nicoleto, vrute si nevrute, si iar nevrute si vrute, din peste o mie de emailuri cate exista pe Planeta Painii, doar cateva degete - desigur, ca numar - abordeaza aceasta tema princeps ce face parte din mirabilia orientalia, proxima, stringenta, primordiala... Da, ne este teama, fiindca nu ne lipseste nimic. De aceasta data avem mai mult decat avem nevoie, si pierdem si ce avem: viata. Desigur, nu la propriu. Iar il crucificam pe Isus, traim intr-o continua Golgota, cu o ignoranta care se numeste Iuda.
Am mai scris in Colectia 17 deja celebrele H si I, care se refera la sex; constat ca este o datorie sa continui aceasta Biblie adevarata, despre viata adevarata, si poate Planeta Painii sa fie o cale dreapta, dar catolica.
Despre ce este vorba?
Ma rog tuturor gandurilor sa se aseze intr-o ordine, intr-o coerenta, sa descifram algoritmul, sensul, si prin el unicul.
Cand doi vor ajunge unul, iata omul - da, suna cam pompos; vorbim despre oameni dar nimeni n-are curajul sa spuna EU SUNT. Ce trebuie sa facem pentru Eu Sunt?
A fi constient e firesc, fiindca in acest domeniu ne confruntam cu instinctele; printr-o minima teorie avem o triada, trei sisteme: vegetativ, neuro-vegetativ, si neuro - sau: animalic, semi-animalic, si... ar fi trebuit sa scriu om; la ora actuala majoritatea sunt in sistemul vegetativ, instinctiv, senzorial, sau acest materialism.
Omul este Monada, este Dumnezeu, si Dumnezeu este omul... Chiar trebuie sa depasim aceste enunturi cu iz de Aleluia.
Dar sa intru direct in subiect. Pentru a fi, pentru a merge pe calea omului, trebuiesc niste calitati accesibile, acestea sunt: sinceritate, discretie, curatenie. Am ales aceste cuvinte fiindca trebuie sa incep de undeva.
Spre uimirea noastra, sexul este un act spiritual - nu suntem pregatiti, pentru ca nu ne-am pregatit; vorbim despre orice, scriem despre orice, universitati, academii, congrese, dar nimic. In fiecare zi ne trezim nas in nas, si in cazul acestui context, fund in fund - da, e un act intim, dar singurul act din acest univers care, spre uimirea noastra, nu se poate decat in doi. Da, pudoarea si iar pudoarea; imi aduc aminte de acele scene cand trebuia sa mergem la servici, si eu eram tanar si nelinistit, intram intr-un tramvai si multe statii intr-o inghesuiala, cu un fund in brate si doua mamele in spate, ma uitam in sus - dealtfel toti; daca as fi facut gestul acesta pe strada... Dar la final ne dadeam jos, ne scuturam hainele, si senini si voiosi, si senini si voiosi, si senini si voiosi - ce dracu', a fost bine! Da, nimic nu-i intamplator. Daca oamenii acestia erau satisfacuti, desigur, mergeam cu bicicleta ca-n Olanda, dar poporul muncitor n-avea nici o productie la satisfactie - noroc cu "tramvaiul numit dorinta". Cum spuneam, ne uitam in sus - desigur, la cer: Doamne, iarta-ne, ca si noi vom ierta...
Ion, Caim, 13 ianuarie 2004, 2:43.

SENS SI SENSIBILITATE
Trebuie sa facem putina teorie, sa vorbim de lucruri aparent abstracte.
Despre sens, oricine poate sa spuna: inainte, inapoi, in regulile de circulatie moderne mai apare sensul giratoriu...
Exista un sens unic, acesta se refera la relatia dintre lumea interioara si lumea exterioara, dintre subconstient si constient. Dar deja aceste cuvinte ne deruteaza, tocmai de aceea sa vorbim despre ele.
Lumea interioara nu se refera la aspecte ascunse, dincolo de un ambalaj - in cazul anatomiei la organele din interiorul corpului, sau ce-ar putea fi intr-o casa. Lumea interioara se refera la cuvinte, notiuni abstracte, nemateriale; sa insiram cateva dintre ele: impresii, pareri, sentimente, ganduri, intuitie, imaginatie, vis... Dupa cum vedem paleta este larga, vorbim despre niste lucruri pe care le folosim, dar nu le-am acordat o atentie la propriu. In cazul nostru sensul unic este din aceasta lume interioara spre cea exterioara. In caz ca vrem sa cunoastem realitatea, ne-am obisnuit sa ne bazam pe cea exterioara, cand spunem: "am vazut cu ochii mei, am auzit, am pus mana...". A ne face o realitate prin aceste lucruri exterioare insemna inversarea sensului. Tot ceea ce vedem, auzim, pipaim, sunt elemente formale, de aceea se spune "planul formelor". Percepem aceste forme prin derma, timpan, retina, acestia sunt senzori, si ei au o configuratie formala - putem spune ca percepem o realitate iluzorie, cu elemente iluzorii. Dealtfel se stie ca doi observatori care vad acelasi eveniment, nu-l vor vedea la fel. Inversarea acestui sens este non-sensul - efectele, consecintele sunt dramatice: saracie, suferinta, nefericire. Spuneam mai sus "impresii si pareri", de aceea le-am pus si la inceputul sirului - ele sunt cuvinte paradoxale, fiindca sunt determinate de elemente exterioare, penetreaza lumea interioara, dupa care sunt proiectate in exterior, desigur, cu forta si puterea lumii interiore. Ceilalti termeni au o doza din ce in ce mai mica de aceasta dualitate. Ca sa fim sinceri, nu am putea avea o emisie de 100%, dar a trai din receptii determina colapsarea.
Sensul vietii, in experienta materialista ar fi moartea - desigur, ultimul sens, pana acolo ne dorim bogatia, fericirea, sanatatea; asistam aici la un paradox: majoritatea bolnavilor vor sa fie sanatosi, cei saraci vor sa fie bogati, iar nefericitii vor sa fie fericiti. Nici din partea cealalta nu este mai bine: unui bogat nu-i va ajunge, un asa-zis sanatos isi pierde sanatatea, si un fericit va dori mai mult, pierzand si ce-a avut. Si aici asistam la un dute-vino al sensului, astfel ca sensul vietii devine un non-sens.
Viata sexuala, pe aceasta structura, nu face decat sa o amplifice -dealtfel moartea de aici vine. In evolutia noastra tindem catre o perfectionare a sensului unic, prin diminuarea non-sensului.
Acum sa spunem cateva cuvinte despre sensibilitate; dupa cum putem vedea prefixul ar fi "sens", si urmeaza "abilitate". Despre sens am vorbit, ne mai ramane notiunea de abilitate.
In afara de definitia pe care o cunoastem a acestui cuvant "abilitate", este si aspectul cum ajungem la ea. Intre un tanar si un matur diferenta este de abilitate, fiindca cel tanar are un timp mai scurt al experientei, fata de celalalt. Experienta, abilitate, sensibilitate - pentru a descoperi sensul vietii.
Este uimitor cum acest termen "sensibilitate" ne trimite spre termeni din ce in ce mai indepartati, si totusi abilitatea e o calitate, experienta este o munca; sa speram ca acest termen "munca" sa fie un final, dar si acesta are nevoie de sens. Da, intr-adevar ne invartim, si totusi mergem inainte; daca n-am merge inainte, am ameti.
Sensibilitate - firesc sa se refere la aspecte delicate, cu bun-simt, cu atentie - intr-un termen mai filozofic, estetica.
Intr-adevar, in viata sexuala asistam iar la un paradox: la inceputul vietii sexuale suntem sensibili (chiar si in aparenta), iar in momentul cand am depasit debutul devenim insensibili. Interesant cum sensibilitatea apartine lumii interioare: intimitate, suavitate, delicatete, si de ce nu, visuri. La ora actuala folosim aceasta sensibilitate prin experienta instinctului de conservare, asa-zisa logodna e doar un tertip intr-o existenta tipica, formala si ignoranta.
Faptul ca ajungem la insensibilitate ne defineste. Atat femeia cat si barbatul se afla in fata unei libertati senzoriale, asocierea acestor doi termeni denota primitivism.
De ce nu putem fi sensibili in continuare? Fiindca in realitate n-am fost nici cand am spus ca suntem sensibili. Cum spuneam, este un tertip pentru a cuceri. In tactica razboiului acestea sunt firesti, actul in sine este machiavelic.
Sens si sensibilitate - pentru aceasta epoca sunt elemente formale, care se deformeaza usor. Intr-adevar, e dezamagitor, dar sa revenim putin la sens: pe acesta il putem asocia cu notiunea de actiune, iar non-sensul cu reactiunea...

"FORMA" IN LUMEA FORMELOR
Asa cum spuneam si la inceput, perceperea realitatii apartine senzorialitatii; corpul fizic e impanat cu asemenea instrumente, ele se interpun, sunt mai in fata, chiar mai accesibile - putem spune ca noi suntem in spate. Acesti senzori: retina, timpan., derma, mucoase... sunt absolut necesari corpului fizic, fac parte din instinctul de conservare, in cazul acesta ii putem asimila, compara cu minunatul personaj din Star Trek, Data. Chiar ar fi bine sa ni-l amintim, si chiar imi amintesc: Data nu intelegea de ce rad oamenii sau de ce plang, ce este suferinta sau fericirea - cam asa este si corpul fizic; bazandu-ne numai pe el ajungem intr-o existenta mecanicista, asa-zisa invatare sau cultura nu e prin programe si dischete, ci prin mimetism, traditie, obisnuinta, toate la un loc sunt o stare, o solutie remanenta, care duce la epuizarea corpului fizic.
Toate acestea le spunem pentru a scoate in evidenta prima parte din genericul nostru, de aceea l-am si pus in ghilimele. Trecand dincolo de jocul de cuvinte, omul este singura iluzie care nu este iluzie.
In filozofie termenul de forma este o categorie, in mod permanent este asociat cu termenul de continut, impreuna formeaza o monada, dar atentie, perceperea acestei categorii (continutul) nu este posibila cu senzorii; senzorii au inventat doar forma - in realitate ea nu exista. In schimb continutul nu este ceea ce credem, miezul de dincolo de coaja, de ambalaj, de forma, ci el este lumea interioara despre care am mai vorbit, si la care senzorii nu au acces.
Senzorii percep lumea prin aceste forme; sa luam un exemplu banal: intre mine si monitor nu sesizam nici o forma, de aceea si folosim o identificare a doua evenimente, si totusi putina atentie, intre mine si monitor este o substanta numita aer, la fel de densa, si prezenta. Vedem cum senzorii nu ne pot oferi o realitate exacta, ei ne ofera o realitate obisnuita, fireasca, fiindca daca ar percepe aerul am risca sa nu mai vedem monitorul - sa fie o aluzie la cine cere mai mult decat are nevoie? Aceste forme le percepem nu doar prin elementele geometrice, dar si prin culoare, sunet, miros, densitate, temperatura... Am insirat acesti termeni pentru a vedea o paralela prin care denumirile senzorilor pot fi si altele, de aceea cand spunem retina ne referim la lumina, cand spunem timpan - la sunet...
Aceasta este lumea formelor, ele nu exista in realitate de aceea vorbim de o lume a iluziilor; si totusi sa nu exageram, ele stau la baza evolutiei noastre, aceasta este o etapa absolut necesara.

Omul de azi, prin limitarea experientei devine o forma in lumea formelor.

Sa facem o incursiune prin lumea visului, aici descoperim o realitate identica, ce produce grave confuzii, dar in general, majoritatea oamenilor nu percep visul, nu-l retin, el se reduce la o imagine cenusie... insa cei care sunt la limita perceperii visului constata o similitudine a doua experiente, cea materiala, senzoriala, si cea despre care inca nu se spune lucrurilor pe nume. Aici ne intalnim cu a II-a Lege cosmica, Legea Corespondentei: "Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos, ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus" - dealtfel aceasta Lege nu se refera doar la corespondente, cat la a constientiza realitatea astfel incat s-o percepem pe cea reala. Chiar si acum-aici, daca scriu, lumea visului e mai reala decat cealalta. Multi nu vor mai avea puterea nici sa fie consternati, dar nu este nici o graba, chiar daca depindem de aceasta realitate a visului, ne permitem luxul de a o refuza. Legea Corespondentei, cum spuneam, nu este numai pentru corespondenta, ci pentru a percepe realitatea, si ca un element secundar: pentru a o extinde la propriu. Cum spuneam, majoritatea au vise haotice, nu stiu unde se afla, nu pot mobiliza, uza, invata. Parca am definit lumea materiala, si nu parca ci chiar asa si este. Va veti intreba "Dar cum e?" Este simplu: pentru un initiat, realitatea visului si cealalta sunt identice, mai concret, realitatea materiala este o manifestare unde putem experimenta si crea. Cei care pot trai lumea visului stiu foarte bine ca asa-zisele senzatii sunt mult mai puternice decat cele din lumea materiala. Dealtfel compozitorii, pictorii, arhitectii, dramaturgii, inventatorii, sunt cei care percep lumea visului in lumea materiala. Lor le datoram aceasta civilizatie, si dupa cum vedem ei nu se astampara, ci aduc noi elemente care fac incat aceasta lume materiala sa se apropie, sa se identifice cu lumea visului.
In Noul Decameron forma este intr-un continuu conflict cu formele; senzorii percep actul sexual la limita lor, dar in cele mai multe cazuri - si mai ales in fazele primare - ei sunt depasiti, oferindu-ne o realitate distorsionata a experientei erotice.
Pe parcursul acestor ultime milenii n-a fost numai trecerea timpului, s-au perfectionat organe, s-a realizat armonizarea lor, acum o mie de ani de exemplu omul nu putea sa isi mentina respiratia - o simpla apnee; de-abia acum 500 de ani poate sa-si controleze ritmul cardic, miscarea peristaltica... Ceea ce a mai ramas de definitivat la ora actuala este controlul, stapanirea proceselor sexuale. Nu este prea usor fiindca aici apare inca un personaj; el exista dar nu eram constienti de el, deabia daca eram constienti de noi - metaforic i se spune "cealalta jumatate", suntem surprinsi ca vrea acelasi lucru, dar fiecare e convins ca vrea mai mult decat celalalt. Intr-adevar, ne aflam intr-o situatie nostima in care ne complicam pana la confuzia finala - dar nu-i nici o graba, ne mai reincarnam o data, si inca o data, si tot asa pana intr-o buna zi cand vom descoperi eternitatea.
Pentru oamenii simpli - acestia se apropie foarte mult de parametrii lui Data, relatiile intre ei sunt mai formale decat ne putem imagina, si mai ales in situatiile societatilor patriarhale, in care jumatatea numita femeie nu trebuie nici sa vorbeasca, ea este doar un instrument care trebuie sa asigure perpetuarea unei specii. In societatile matriarhale situatia este exact invers. Deci ne referim la fiinte simple, care depind numai de experienta senzoriala. Pentru a intelege aceste sensuri va las voua comentariile, cu o simpla indicatie: lumea animala...

SEXOSOFIA
Fata de sexologie, care apartine domeniului medical, materialist, sexosofia este un univers dincolo de primele forme, se adreseaza omului in general, si in particular se refera la relatiile celor doua corpuri ale sale.
Pentru majoritatea, realitatea ca fiecare este o jumatate apartine unui domeniu metaforic ori formal, si totusi, asa cum avem doua maini si in general toate organele sunt simetrice, devine si este normal ca si intregul corp sa fie intr-o simetrie, respectiv cu un corp aproape identic. In general toate organele, chiar simetrice, se afla in acelasi corp, dand impresia unui intreg, si totusi existenta acestui "intreg" nu este posibila fara un alt "intreg".
Relatiile intre cele doua "intreguri" sau jumatati sunt de o complexitate covarsitoare. Chiar daca nu le cunoastem, ele se manifesta. Acum suntem in situatia dramatica de-a elucida aceasta relatie, fiindca de aici pleaca si aici se opresc toate aspectele vietii. As vrea sa scot in evidenta ca viata sociala cu ramificatiile ei: cultura, stiinta, politica... acestea in sensul pozitiv, dar si cu cele negative: razboaie, revolutii, patologie, pauperitate, stress... sunt rezultatul, efectul relatiei dintre cele doua jumatati, si intr-o statistica generala putem vorbi de trei miliarde de relatii. Cand un sistem este simetric, el se poate multiplica la infinit, fiindca la baza este etalonul, imuabil si etern.
Singura noastra experienta cu viata, despre viata, pentru viata, la nivelul de evolutie la care ne aflam sunt formele, percepute de elementele senzoriale. Nivelul de constiinta se manifesta prin instinct, un asa-zis nivel vegetativ, ce apartine lumii animale, si totusi in ultimii mii de ani - fata de lumea animala, in care spiritul este exterior - lumea omului devine din ce in ce mai constienta de propria sa realitate. Sa dam un exemplu prin care sa ne clarificam spiritul exterior: multi credinciosi cred ca Dumnezeu este o persoana, o fiinta exterioara, in cer, care are grija de creaturile sale. La ora actuala asistam la un proces prin care din ce in ce mai multi credinciosi il percep pe Dumnezeu prin EU SUNT.
In momentul cand apare aceasta constientizare a realitatii noastre, apare ca un lucru deosebit prezenta simetriei noastre, la propriu si nu la figurat.
Atata timp cat nu suntem constienti de aceasta realitate simetrica, relatiile sunt instinctive, mecanice, prin dorinta (libido), cu o dominanta determinata de matriarhat sau patriarhat. Aceste relatii apartin lumii formelor, lumii animalice, sexologiei, altfel spus orice relatie sexuala la acest nivel este practic o fecundare, care duce la perpetuarea speciei, dar cu marele dezavantaj al pierderii unei energii, ceea ce duce la reducerea imunitatii (SIDA); imbatranirea este si ea rezultatul aceluiasi lucru. Toate acestea se refera la corpul fizic, la corpul formelor, chiar daca sunt dezavantaje dramatice, ele nu pot influenta realitatea absoluta. Prin deformare (imbatranire), corpul anatomic isi pierde capacitatea si calitatea de-a trai, pana la punctul in care se spune ca moare. Da, moare corpul fizic, dar EU SUNT trece intr-o alta experienta - si pentru a nu fi prea oculti, avem si aici replica visului: cand cineva doarme, este foarte asemanator cu cineva despre care spunem ca a murit, in realitate cel care doarme viseaza, fiind in alt timp si spatiu, traind intr-o intensitate mult mai bogata decat in corpul anatomic, fizic; la fel si cel care a murit, numai ca unul se poate trezi, pe cand celalalt se va incarna, preluand un corp fizic ce s-a nascut. Situatii particulare le gasim la initiati, cand EU SUNT se poate transfera in raport de necesitate in orice alt corp - dar pentru marea majoritate, ei isi continua viata prin aceasta reincarnare, desigur cu alta identitate; aici avem Legea Karmei despre care vom vorbi in alt capitol.
Pentru lumea actuala (atat femei cat si barbati) predomina un sex al devitalizarii, chiar s-a ajuns ca mortalitatea sa fie mai mare decat natalitatea. Da, este si o problema guvernamentala, dar in esenta este o problema care apartine fiecaruia dintre noi. Astfel ca sexosofia ne scoate din dimensiunea mecanica, instinctiva, ignoranta, oferindu-ne o dimensiune spirituala, putem spune trecerea de la libido la iubire.
In cateva randuri atrag atentia: pentru a percepe aceasta realitate a sexosofiei, cele doua jumatati trebuie sa fie: sanatoase (imaculate) - acest lucru se poate obtine numai prin alimentatie naturala... si trebuie sa se autocunoasca - aici avem experienta autoeducatiei prin Jurnal (individualizare); aceste doua capitole le gasiti dezvoltate in lucrarile respective ale Eltei Universitate. A face abstractie de aceste doua etape, sexosofia nu va fi decat sexologie.
Fiinta umana, chiar daca este materiala, este totusi un spirit; la acest capitol - spirit - ma retin sa fac o dizertatie, fiindca nivelul nostru de evolutie ne-ar permite numai speculatii. Consider ca e mai necesar sa ne ocupam de elementele prioritare, imediate si reale.
In general corpul feminin este dominant yin sau polaritatea negativa
(e bine sa nu extrapolam acest termen), iar fiinta masculina este dominant yang sau polaritatea pozitiva... De ce spun dominant? Fiindca nici o femeie sau vreun barbat nu poate fi o polaritate absoluta. Aceste doua polaritati au caracteristica atat fizica dar si metafizica de a se apropia, de a trai impreuna, astfel ca sistemul sa fie in armonie din punct de vedere metafizic, si neutru din punct de vedere fizic. Intr-o asa-zisa neutralitate, sistemul nu poate fi distrus, dar nici el nu doreste sa distruga. Intr-un cuvant, acest sistem este omul.
Individualizarea nu apare intr-o jumatate, ci numai in prezenta celor doua jumatati.
Desigur ca nu ne intereseaza aceste aspecte teoretice cat tehnologia, mai ales acum la inceput, intr-o experienta pe care o confundam, pana la o confuzie dramatica.
Deja multi intuiti ca deosebirea intre sexologie si sexosofie este evitarea, eliminarea factorului de finalitate in relatiile sexuale, respectiv la barbati renuntarea la ejacualt, si la femei renuntarea la orgasm. Teoretic pare simplu, practic e ceva mai dificil, dar nu imposibil - este imposibil intr-adevar daca suntem bolnavi si ignoranti.
Multe evenimente sau lucruri le percepem prin consecintele lor. In cazul acestui sex, prin aceste finalitati constatam o diminuare care, prin acumularea data de repetitia experientei, ne aduce intr-un hal scandalos, si mai ales pe barbati. Nu intamplator sunt mai putini barbati decat femei - firesc, mai multe vaduve decat vaduvi...
Ion, Caim, 21 ianuarie 2004, 3:51.

Salutam Planeta Painii.
Este o zi a lui Venus, o zi a doamnelor, a florilor, a poeziei, a muzicii dar in primul rind a indragostitilor. Ce este cu acesti indragostiti? S-au indragostit de viata si viata le place din ce in ce mai mult, devine tot mai zburdalnica, mai zglobie in imparatia Prieteniei. Noua Planeta a acestui sistem, Planeta Piinii, e copilul Geei si ca orice copil nascut pentru a-si salva parintii trebuie sa readuca in lumina taina tainelor, minunea minunilor prin bucuria pacii.
Cheia care deschide poarta Imparatiei Cerului este amorul. Unii avem cheile, altii portile Imparatia este insa aceeasi. Cheile zornaie, portile stau zavorite si milioane de copii ai Tatalui ratacesc printre garduri, printre ginduri, intrebindu-se ce anume i-o fi aruncat afara. Mai de demult sau mai de curind fiecare dintre noi a tisnit in lumea aceasta prin una dintre portile ce a fost deschisa de una dintre chiei. Chiea iesise insa de acolo destul de ciufulita, parca ii cazusera dintii dar o singura data se cifufulise cu folos, pentru a da un corp fizic unui prieten, unui cunoscut, poate chiar pentru a-si implini o datorie de onoare.
Acum doua zile, una dintre verisoarele mele primare a nascut o fetita, in ultima ora din anul Caprei, in acele momente de tensiune a renasterii spre anul Maimutei. Asadar am o nepotica, -mi-am zis este un semn bun, caci fetitele sunt cele care aduc pacea, armonia, intelepciunea. Cindva exista o vorba raspindita in mai multe comunitati, in anul in care se nasc mai multe fete nu va fi razboi.
De aici inainte va trebui sa punem capat razboiului propriei noastre neintelegeri. Daca vrem sa dispara razboaiele, domnilor, va trebui sa ne bagam sabiile in teci, binenteles fiecare intr-a sa, daca vrem sa dispara taifunele si uraganele va trebui ca doamnele sa nu mai lase atita curent sa se transforme in furtuna, iar daca vrem sa redevenim nemuritori va trebui sa nu mai varsam laptele cosmic din cele doua motoare care ridica podul peste prapastia ignorantei, peste Stixul in care ne-am topit de atitea ori. Ca barbat imi plac femeile, imi place amorul, muzica, n-as putea concepe viata fara ele. A devenit evident ca o personalitate creata printr-o existenta injumatatita este o minciuna comoda, egoista, nefericita si jalnica. Fiecare dintre noi are doar jumatate din ceva, faptul ca ne fitiim de colo-colo ne deruteaza, totusi nu este decit o aparenta. Oricit s-ar fitiii barbatii, se gindesc la femei si se uita dupa ele, femeile dupa barbati. Probabil ca niciodata nu ne vine sa credem cum de nu suntem tot timpul impreuna si totusi suntem. Dincolo de dogme, acte, mentalitati si egoism. Aceasta premiera are nevoie de multe altele pentru ca viata sa revina la simplitatea ei absoluta. Avem nevoie de comunicare, de sinceritate, de rabdare, de puterea de a renunta la ambitia victoriilor singulare, la ideea placerii egoiste, de moment, dupa care urmeaza ore si ore de noapte si rautate, dreptate si seriozitate.S-o spunem deci pe sleau haideti sa ne propunem sa nu ne mai exterminam. In general societatea ii condamna pe sinucigasi pentru lasitatea si lipsa lor de credinta in fata vietii. Orgasmul si ejacularea ne transforma intr-o ciudatenie condamnata la o agonie in afara imparatiei cerurilor, contra unui moment de placere.
Multa vreme acest subiect a fost tratat ca un tabu, ca ceva rusinos, pudic, si totusi consider ca mai rusinoase sunt boala, batrinetea si moartea. S-a ajuns la o contradictie, omului ii este mai usor sa moara decit sa vorbeasca despre ceea ce traieste el in pat. Ca barbat va spun din proprie experienta, domnilor, se poate sa nu mai ejaculam. Acesta este sensul, pina ce corpul fizic se va obisnui cu tot mai multa energie si putere. Asta nu insemna ca nu mi se intimpla din cind in cind sa ma mai scap - asa cum zicea un fost prieten, din cind in cind ne mai scapam, dar este bine sa nu ne lasam. Stiu ca atunci cind mi se intimpla asta urmatoarele 24 de ore sunt ratate, ma rog sa treaca mai repede, mi se par ceva anacronic, sunt nervos, scortos, stiu insa ce s-a intimplat si totusi nu uit sa zimbesc, chiar sa rid de mine: "iar s-a prins garnitura la put si urmeaza 24 de ore de instrumentatie"...
Cristi 23.01.2004 Bucuresti

SINGURI IN DOI?
Iti multumesc Cristi pentru curajul si autodeconspirarea pe care le manifesti, in dorinta ta de-a demonstra ca si ultimul instinct care ne mai leaga de animale poate fi invins.
Oamenii sunt speriati, pana se potolesc. La inceput aceasta putere nu e numai instinct si ispita, dar ne pune in contact cu mari sentimente, dorinte, pasiuni, dar doua institutii - biserica si medicina, din stanga si dreapta - il conduc pe om chiar de la inceput, pe ultimul drum.
In paralel cu Noul Decameron scriem si Cele Sapte Pacate. Interesant ca aici fac referire la aceasta lucrare, si dincolo fac referire la Noul Decameron. A asocia religia si sexul, dupa mine este o asociere intre Credinta si Iubire. In prima parte exprimarea e vulgar-materialista, in cea de-a doua - chiar scriam intr-un aforism: "Printre zei trebuie sa fii ca ei".
Intre timp insa a venit si un e-mail al lui George in aceasta directie, cu aceasta ocazie imi doresc ca si ceilalti (femei si barbati) sa ma ajute - ca sa spun asa - in a realiza in Noul Decameron ceea ce trebuie.
"Singuri in doi". De ce? In ultima instanta nu suntem victimele acestor institutii cat a posesivitatii, garnisita bine cu egoism, intr-o atmosfera rarefiata de ignoranta. Avem aici o triada: posesivitate, egoism, ignoranta - decat deloc... Aceasta imi aduce aminte de un proverb: "Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista", sau altul: "Zeii te ajuta, dar da si tu din coate".
Imaginea pe care mi-o descrii a celor 24 de ore ale unui barbat care a cazut la datorie - da, o realitate. Mereu imi imaginez ce se intampla cu femeia, careia nu i se intampla nimic - la ea nu sunt 24 de ore. Noi ne regeneram, ea degenereaza. Care noi, care ea? Sincer sa spun Cristi, in civilizatia aceasta n-as vrea sa fiu femeie, sau poate, sa am aceasta experienta din Taoism, din Elta Universitate, unde ceva ne atrage atentia, intr-un singur cuvant: se poate. Ce? Sa fii om, nu mascul sau femela - nu niste organe ne definesc.
"Singuri in doi". Cati singuri in doi? Daca si la cimitir am merge singuri in doi, ar fi un raspuns. E interesant sa abordezi pe cineva: "Domnule, constat ca aveti doua maini... ", dar tot asa, cel care a constatat aceasta remarcabila realitate, nu va realiza ca avem si doua corpuri.
Partea nostima: cine are doua corpuri, ea sau noi? Aceasta e intrebarea de baraj, la fel ca si cu cele doua maini: care este de fapt a ta? Si uite cum ne incurcam, pentru a fi seriosi. Acest aspect al celor doua corpuri - ma gandesc daca stiintei ii mai trebuie timp sau deja l-a pierdut odata cu mobilul. Nu-i asa? cand nu stim un lucru, dam vina pe stiinta. La fel cum evolutia a devenit revolutie. M-am obisnuit in Jurnal, cand ma refer la cineva, sa folosesc un nume in cele doua polaritati (de exemplu Stefan-Agneta, Vali-Florentina...), indiferent daca vorbesc din partea feminina sau partea masculina. Da, acest lucru merge in limba romana, dar in limba maghiara nu deosebesc un nume de barbat de unul de de femeie. Ma intreb cum le deosebesc ei, si ma apuca rasul, si ma intreb: care-i problema? Da, nu-i nici o problema.
Din alt punct de vedere exista o problema: chiar daca se mentin cele doua jumatati, fiecare este interschimbabila, astfel ca permanent, indiferent de jumatatea cealalta, este tot o jumatate. Dealtfel de aici incepe romanul vietii. Ca sa avem o imagine mai tehnica, o jumatate nu se poate descurca cu doua jumatati - desigur, simultan. Si daca e asa, adica nu e simultan, Dumnezeu stie. O jumatate feminina, tinand cont de acest paragraf din constitutia umana, are o agenda incarcata. O jumatate masculina, pauza...
Ion, Caim, 26 ianuarie 2004, 5:23.

Partea I

Partea II

Parte III